Ce produse de make-up trebuie să ai pentru un machiaj perfect

machiaj

Ce femeie nu-și dorește să arate impecabil sau să culeagă complimente după complimente în orice situație? Un machiaj impecabil nu înseamnă “prea mult” și nici “prea sofisticat”. Din contră. Machiajul impecabil este acela care îți acoperă imperfecțiunile sau urmele de oboseală, iar pentru asta ai nevoie să știi câteva reguli.

Iată care sunt produsele de make-up de care ai nevoie:

1. Crema de față

Este obligatorie. Nu aplici niciun fard pe față, dacă nu hidratezi tenul înainte. Alege întotdeauna o cremă potrivită tipului tău de ten, iar dacă îți permiți, îți recomand o cremă de față organică. Până la urmă, trebuie să ții cont că pielea absoarbe crema, implicit ingredientele din care este făcută.

2. Anticearcănul

Dacă ai cearcăne albăstrui, atunci trebuie să alegi un anticearcăn în nuanțe de somon. Culoarea subtilă de portocaliu anulează întotdeauna nuanțele de albastru și astfel obții o privire odihnită, chiar și atunci când nu ai dormit suficient. Aplică anticearcănul cu o pensulă specială, apoi fixează cu pudră translucidă. Pentru asta ai nevoie și de un burete umed.

3. Fondul de ten

Textura fondului de ten se alege în funcție de piele. Dacă ai pete sau acnee, alege un fond de ten cu acoperire puternică, dar care nu încarcă tenul. De asemenea, este foarte important să alegi nuanța corectă, iar pentru asta ai nevoie să-l testezi pe gât și în niciun caz pe mână. Zona gâtului este cea mai albă, fiind întotdeauna în umbră.
Găsești astfel de produse pentru make-up în Sephora, în plus, dacă nu te descurci să alegi ce ți se potrivește, poți cere ajutorul angajatelor, care au pregătirea necesară.

4. Conturing

Conturul feței este cel care oferă un aspect proaspăt machiajului. Alege întotdeauna o paletă cu 3 nuanțe diferite, astfel încât să le poți combina. Nuanța de maro deschis este potrivită pentru pomeți, iar aplicarea se face întotdeauna din zona perciunilor spre gură. Dacă nu știi cum să aplici fardul, poți folosi un creion. Unul dintre capete trebuie să fie lângă perciuni, iar celălalt capăt în dreptul colțului gurii. Fardul se aplică întotdeauna deasupra creionului.
După ce ai aplicat conturul și blush-ul mai ai nevoie de un fard strălucitor pe care îl vei aplica mai jos de zona cearcănelor spre tâmple.

5. Pensule

Cele mai importante pensule sunt: pensula pentru anticearcăn, pensula pentru blush și pensula pentru sprâncene. Astfel de pensule găsești aici.
La fel ca în cazul fardului de obraz, pensula pentru anticearcăn trebuie să fie mică, dar rotunjită. Cât despre pensula pentru sprâncene, alege una care să aibă la un capăt perie, iar la celălalt firele trebuie să fie tari și tăiate în diagonală. Astfel, vei reuși să obții efectul de fire naturale.

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!