Casă sau apartament, voi ce alegeţi?

camera casa

Ce e de preferat între o casă şi un apartament?

Când vine vorba de alegerea unui spaţiu de locuit, mulţi dintre noi ştim deja cum vrem să arate, unde vrem să fie şi cât să fie de mare. Dilema constă uneori în alegerea tipului de proprietate, deoarece atât apartamentele cât şi casele prezintă avantaje şi dezavantaje.

Viaţa la bloc

Viaţa în apartament, la bloc este ceva foarte comun în toate oraşele mari, mulţi oameni optând pentru acest tip de proprietate, fie că e din obişnuinţă, comoditate sau din lipsă de alternative. Oricare ar fi motivul, există câteva avantaje când vine vorba de traiul la bloc.
În funcţie de tipul, locaţia şi poziţionarea apartamentului în raport cu cele ale vecinilor, costurile de întreţinere pot fi mai mici decât în cazul unei case, iar acest lucru se datorează pereţilor comuni, care asigură o izolaţie mai bună, păstrând temperatura constantă în timpul iernii.

Tot întreţinerea, caracteristică traiului la bloc, este cea care cuprinde o serie mai mare de cheltuieli, pe care le achiţi o singură dată cumulat, fără a fi nevoie să străbaţi prea multe drumuri. Dezavantajul în această privinţă constă în faptul că nu tuturor le este uşor să înţeleagă calculul ce stă la baza sumei pe care o au de plată, iar uneori se pot strecura greşeli mai mult sau mai puţin intenţionate, de care locatarii să nu aibă habar.

Un avantaj al vieţii la comun rezultă chiar din sintagma “la comun”. Este mai puţin probabil să fii tu victima unui hoţ când locuieşti între alte câteva zeci de locuinţe, pe când la curte e mai uşor să ieşi în evidenţă, mai ales dacă ai o stare materială mai bună.
camera casa

Dacă alegi un apartament nu vei avea prea multe bătăi de cap cu renovatul, întrucât majoritatea lucrărilor de reamenajare se limitează la finisaje, cel mult la instalaţia electrică. Mai problematic este faptul că, dacă ai de gând să refaci locuinţa, e posibil să deranjezi vecinii, iar ei te pot deranja la rândul lor, sau îţi pot crea neplăceri involuntar, sub forma inundaţiilor.

Intimitatea se găseşte în porţii mici în apartamente, iar vecinii tăi vor şti de regulă dacă baţi un cui, faci o prăjitură, dai cu aspiratorul sau de câte arcuri noi are nevoie patul tău. Aşa că, dacă doriţi ca rutina voastră de zi cu zi să nu fie una pe care vecinii să o ştie, apartamentele nu sunt tocmai alegerea potrivită.

Nu în ultimul rând, trebuie ţinut cont de faptul că preţul apartamentelor este mai mic în comparaţie cu cel al caselor, poate şi pentru că locuieşti “în aer”, dacă nu cumva stai la parter, iar o vânzare e mult mai uşor de înfăptuit decât în cazul caselor, mai ales dacă acestea din urmă sunt mari şi scumpe.

Viaţa la casă

A locui într-o casă, eventual cu puţină curte, este ceva la care visează majoritatea oamenilor. Şi în această situaţie există deopotrivă avantaje, cât şi dezavantaje. Principalul avantaj este terenul, adesea mai mare decât este casa, care oferă posibilităţi de amenajare după bunul plac şi uşurează viaţa celor care doresc animale de companie sau flori şi legume în curte.

Intimitatea pe care ţi-o oferă o casă este mai mare, putând oricând să asculţi muzică mai tare, dar nu exagerat  desigur, să pregăteşti un grătar în curte sau un picnic, fără a fi nevoit  să suporţi şi compania străinilor, cum este cazul dacă te duci într-un loc special amenajat în acest scop.
Pe de altă parte, la achiziţia unui teren viran trebuie ţinut cont de faptul că nu se eliberează autorizaţii de construire pentru proprietăţi mai mici de 150-200 mp şi care au o deschidere mai mică de 8-12 metri.

Din punct de vedere al utilităţilor, o casă îţi poate aduce independenţă faţă de restul vecinilor, neavând cheltuieli comune, însă fiecare serviciu trebuie plătit separat. În situaţia în care încălzirea se face prin centrală, racordarea la apă caldă devine inutilă, diminuând astfel cheltuielile. Totodată, cu cât este casa mai mare şi mai izolată de cele ale vecinilor, cu atât sunt şi costurile mai mari, întrucât majoritatea pereţilor sunt direct afară, iar temperatura se păstrează puţin timp.

Şansa ca o casă să fie vândută rapid şi la un preţ bun este mai mică, majoritatea cumpărătorilor având propria viziune despre cum ar fi trebuit compartimentate camerele şi ce materiale de construcţie ar fi trebuit folosite, mai rari fiind cei care se îndrăgostesc de casă de la prima vizionare.

În ceea ce priveşte riscurile, să locuieşti într-o casă este mai puţin periculos în eventualitatea unui cutremur, putând ieşi mai uşor din casă, iar mişcarea pământului provoacă mai puţine pagube la înălţime mai mică.

Sursă foto: wallpaperup.com

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment