Când pierdem fericirea, o vrem înapoi!

Când pierdem fericirea, o vrem înapoi!

Lucrurile ar trebui să fie simple, dar noi, ființe mărunte și complexe, reușim cumva să le complicăm, facem posibilul un imposibil, transformăm frumosul în urât, pierdem în loc să câștigăm, apoi ne pare rău. Și ne pare atât de rău, încât ne-am dori o mașinărie a timpului, care să ne întoarcă în acel moment frumos, dar cu înțelepciunea prezentului.

Poate că suntem mărunți, poate că suntem slabi sau instabili, dar trăirile și alegerile noastre sunt asemenea unui carusel: urcăm până în punctul maxim cu o emoție și o bucurie fără margini, ne înspăimântă căderea liberă, și cu toate astea o facem de bunăvoie.

Suntem nimfomani de fericire, ne-o dorim din ce în ce mai mult, fără limite, dar într-un moment de rătăcire dăm cu piciorul la tot ce ar fi putut fi frumos! Suntem cuprinși de panică, gânduri bruiate de o societate meschină și o doză nesimțită de egoism.. Acesta este momentul critic, când fiecare dintre noi se crede zeu asupra vieții lui și a celuilalt, tranșează sentimentele fără milă, pleacă mândru și aparent puternic, fără să aibă habar ce îl așteaptă! Și da, urmează acel moment de eliberare, de liniște șuierătoare, dar cât crezi că te va satisface liniștea?

Cand pierdem fericirea o vrem inapoiTimpul nu este întotdeauna cel mai bun prieten al nostru, timpul are limite, iar viața noastră este contra cronometru. Timpul nu știe să stea pe loc, nici să-ți ofere momente în plus să-i spui cuiva drag tot ceea ce simți. Suntem prea mândri să trăim doar pentru prezent, suntem prea mândri să oferim totul acum, fără să ne mai gândim la ziua de mâine!

De ce suntem incapabili să facem o previziune asupra deciziilor noastre? Nu am trăi mai frumos dacă am aprecia tot ce avem acum în viața noastră? De ce să nu spunem mamei chiar acum că o iubim și că este cea mai importantă ființă din viața noastră? De ce alegem să fim lași și să regretăm că am fi putut face mai mult la timpul potrivit și nu atunci când va fi imposibil?

De ce orgoliul face din noi niște ființe inumane? Ne amăgește cu putere și într-o secundă suntem niște cârpe ale propriilor noastre fapte..

Am scris acest articol pentru că îmi doresc ca voi, cititorii mei, să aveți curajul să le spuneți celor dragi ce rol au în viața voastră acum și cât de importanți sunt pentru voi, pentru că în următoarele 5 minute poate nu veți mai avea ocazia. Și atunci veți spune ca mine „Când pierdem fericirea, o vrem înapoi!”..

Ți-a plăcut acest articol? Hai să ne împrietenim și pe Facebook, click aici.

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment