Când expiră mierea?

Toate alimentele au un termen de valabilitate. Sau aproape toate. Și portofelul tău are de suferit de multe ori, deoarece nu reușești să termini anumite produse înainte de a expira. Însă iată când expiră mierea!

Ce termen de valabilitate are mierea?

Mierea este un aliment impresionant din varii motive. Însă știai că aceasta nu expiră niciodată? Mierea este un îndulcitor sănătos, care conține proteine și enzime antibacteriene, precum și mulți anxioxidanți. Și da, ai citit bine: nu expiră niciodată.

Dacă este păstrată într-un recipient etanș, experții în sănătate sunt de părere că mierea este comestibilă pe termen nedefinit, chiar dacă se cristalizează sau își închide culoarea în timp. În 2015, arheologii au descoperit vase cu miere de 3000 de ani, într-un mormânt egiptean. Încă era bună.

Este important să investești într-un produs de calitate când vine vorba despre miere. În plus, nu este singurul aliment care are termen de valabilitate nedefinit. Sarea, zahărul, orezul, oțetul de mere, amidonul de porumb, extractul de vanilie pură pot fi păstrate la fel de mult, dar doar dacă sunt depozitate într-un mod corespunzător.

Beneficiile mierii

Are un conținut bogat de antioxidanți

Mierea conține mulți antioxidanți importanți. Cercetătorii cred că acești compuși combinați oferă mierii puterea sa antioxidantă, care a fost corelată cu un risc redus de infarct, accident vascular cerebral și unele tipuri de cancer. În plus, pot îmbunătăți sănătatea oculară.

Poate scădea tensiunea arterială

Tensiunea arterială este un factor de risc important pentru bolile cardiace, iar acest îndulcitor natural o poate scădea. Cum? Cu ajutorul compușilor antioxidanți, care au fost corelați cu scăderea tensiunii arteriale.

Grăbește vindecarea rănilor și arsurilor

Tratamentul local cu miere este folosit încă din Egiptul Antic. O analiză a 26 de studii privind mierea și îngrijirea rănilor a constatat că acest îndulcitor este cel mai eficient tratament pentru vindecarea arsurilor superficiale și a rănilor care s-au infectat după o intervenție chirurgicală.

Cercetătorii sunt de părere că puterile vindecătoare ale mierii provin din efectele antibacteriene și antiinflamatorii, precum și din capacitatea sa de a hrăni țesutul înconjurător. În plus, mierea poate contribui la tratarea altor afecțiuni ale pielii, inclusiv psoriazisul și herpesul. Mierea manuka este considerată a fi cea mai eficientă pentru tratarea rănilor provocate de arsuri.

Echilibrează nivelul colesterolului

Nivelul ridicat al colesteroului „rău” reprezintă un factor de risc mare pentru bolile de inimă. Acest tip de colesterol poate provoca ateroscleroză, acumularea de grăsime în artere, care poate duce la infarct miocardic și accidente vasculare cerebrale. Însă îndulcitorul acesta natural reduce nivelul colesterolului „rău” și îl crește pe cel al colesterolului „bun”.

Avatar

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment