Bărbatul de-o noapte – Cu și despre El

Bărbatul de-o noapte – Cu și despre El

Mi s-a întâmplat de multe ori să refuz un bărbat sau să nu-i răspund cu aceeași monedă avansurilor, însă n-am avut niciodată curaj să o fac fără a-mi păstra un minim de amabilitate, amabilitate pe care bărbații o confundă de regulă cu orice altceva, dar în niciun caz cu un refuz.

Nu reușesc să înțeleg modul de gândire a bărbaților, indiferent din câte unghiuri încerc să privesc situația. De ce nu sunt în stare să spună de la început ce au ei de oferit? De ce nu recunosc că nu pot oferi mai mult de o noapte, două, trei de iubire sau plăcere, cum s-o numi ea? Până la urmă, dacă doar acesta este scopul său, lucrurile ar trebui să fie destul de simple, în fond dacă pasiunea este atât de mare în ambele tabere, lucrurile se vor concretiza într-un final.

Barbatul de o noapteȘi atunci, eu femeie, te întreb pe tine, oricare bărbat ai fi „Te simți mândru de realizările tale, chiar dacă ești oarecum conștient că le-ai obținut fără să meriți? Te mai poți numi câștigător dacă ai trișat?”.

Acesta ești tu, un bărbat neîmplinit, cu o stimă de sine scăzută, incapabil să lupte mai mult pentru ce și-ar dori să aibă. Nu arunc vina doar pe bărbați, căci și nouă, femeilor ne place să schimbăm bărbații, ori despre asta am mai vorbit deja.  Un astfel de bărbat nu se va schimba niciodată, oricât încercăm noi să îl facem să vadă lucrurile bune. Ei sunt cei cărora le-au murit o parte din suflet, ei sunt niște roboți ai societății, poate că viața i-a învățat că doare să porți pe cineva în suflet, așa că dispare asemeni unui Zburător în fiecare dimineață.

Nu sunt feministă, dar cu siguranță fără astfel de exemple, nici noi, femeile nu am fi în stare să-l apreciem pe El la adevărata lui valoare, atunci când va fi să apară.

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment