Alimente pe care nu trebuie să le combini când ții dietă

Alimente pe care nu trebuie să le combini când ții dietă

Dacă ți-ai propus să slăbești, nu te gândi direct la înfometare, pentru că nu vei avea rezultate decât pe termen scurt, iar kilogramele se vor întoarce ca un boomerang, de două ori mai multe. Există câteva alimente pe care nu trebuie să le combini niciodată, deși asocierea lor poate că îți asigură o masă copioasă.

Să slăbești mâncând nu este o dietă, ci un stil de viață, însă dacă ai reușit să înveți câteva reguli elementare, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Iată ce alimente nu trebuie să combinați:

– Grăsimile şi proteinele se consumă la mese separate. Unele alimente, în special nucile, conţin peste 50% grăsime și necesită ore întregi pentru a fi digerate.
– Pepenii nu se combină cu niciun alt produs alimentar. Este un produs foarte acid şi încetineşte digestia altor produse.
– Fructele dulci (mere, banane, struguri, pere) nu se combină cu niciun fel de alt aliment şi nici chiar între ele, spre deosebire de  fructele acide (citricele, kiwi) care se pot mânca la aceeaşi masă.
–  Nu combina proteine cu carbohidraţi bogaţi în amidon. Aceste alimente tulbură digestia.
– Proteinele nu trebuie să fie gatite cu prea multă grăsime.
– Sari peste desert. Consumat la finalul mesei, desertul cade greu la stomac şi fermentează, încetinind digestia alimentelor pe care le-aţi consumat înainte.
fruits and juice– Proteinele (carnea roşie, puiul, nucile, produsele lactate, ouăle) se consumă întotdeauna cu legumele. De preferat, să optezi pentru o singură sursă de proteine (nu se combină carne și ou).
– Feculentele (pâine, orez, paste făinoase, cartofi, leguminoase) se asociază bine cu legumele.
– Nu combina acizi precum citricele sau oţetul cu amidon (pâine, cereale, cartofi, peşte, orez) la aceeaşi masă.
– Nucile şi alunele nu se combină cu niciun alt aliment.

Lista de alimente bogate în proteine:

– carne roșie, carne de pasăre, brânză, ouă, pește, soia, iaurt.

Lista cu alimente neutre:

– legume, salate, semințe crude, nuci, migdale.

Lista cu alimente bogate în amidon:

– biscuiți, pâine, orez, paste, cartofi, prăjituri, zahăr.

TIPS: Poți combina proteine cu alimentele neutre,  alimentele neutre cu lista de alimente bogate în amidon și niciodată proteinele cu amidonul.

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment