Adevărul despre fructe: îngrașă sau nu?

fructe dieta cura

Te poţi îngrăşa dacă mănânci fructe?

Consumul de fructe este adesea asociat cu dietele şi cu încercarea de a pierde din kilogramele în plus, fructele fiind cunoscute pentru proprietăţile antioxidante şi pentru aportul nutritiv pe care îl au, susţinând totodată sistemul imunitar. Cu toate acestea, există oare fructe care ne pot da socotelile peste cap, ajutându-ne să acumulăm kilograme, în loc să ajute la eliminarea lor?

Fructoza, un alt fel de zahăr

Deşi există multe păreri ce contrazic acestă teorie, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că unele fructe, dacă sunt consumate în exces, te pot îngrăşa. Efectul se datorează conţinutului mare de fructoză, o substanţă ce face parte din categoria zaharurilor, care se găseşte natural în diferite cantităţi în fructe. Pentru a putea fi procesată, fructoza este stocată în ficat, şi nu solicită pancreasul, cum se întâmplă în cazul glucozei. În cazul în care este consumată în exces, fructoza este transformată în trigliceride, grăsimi care pot rămâne stocate în ficat sau care pot fi eliberate în sânge şi se pot depune.

Prin urmare, fructele nu sunt nocive, nu îngraşă şi nici nu te împiedică să slăbeşti, atât timp cât sunt consumate în mod rezonabil. Nimic nu te împiedică să mănânci un fruct sau două pe zi, hrănindu-ţi organismul şi slăbind în acelaşi timp, mai ales dacă ştii şi care fructe sunt de preferat, cum trebuie să le consumi şi nu exagerezi.

fructe dieta cura

Despre zahărul din fructe

Cele mai bogate fructe în zaharuri sunt de departe cele uscate, deoarece apa a fost eliminată din ele şi sunt mai concentrate. În această categorie pot intra foarte multe fructe, plecând de la banalele stafide, prune sau smochine şi până la unele mai exotice, precum papaya.

Dintre fructele proaspete, cele mai bogate în conţinutul de zahăr sunt bananele, ananasul, mango, strugurii şi fructul pasiunii, urmate de pere, nectarine, piersici, pepene galben, portocale şi kiwi, acestea din urmă conţinând mai puţin zahăr.

Fructele proaspete cu un conţinut foarte redus de zaharuri sunt căpşunile, papaya, avocado, lămâia şi lime-ul, acestea fiind cele mai indicate în diete.

Cum să nu consumi fructe

Chiar dacă unele fructe conţin mai puţină fructoză şi pot ajuta în curele de slăbire, contează foarte mult şi cum le mâncaţi. Astfel, dacă preferaţi căpşunile cu zahăr, frişcă sau în alte deserturi bogate în zahăr şi calorii, faptul că fructele sunt lipsite de zaharuri nu prea mai contează. Este important ca ele să fie mâncate ca atare, şi dacă sunt procesate, de exemplu sub formă de gem sau dulceaţă, să nu fie adăugat zahăr, sau cantitatea să fie cât mai mică.

La fel de mult contează modul în care sunt consumate şi în cazul altor fructe, cum ar fi portocalele. Dacă doriţi să slăbiţi şi în acest scop obişnuiţi să stoarceţi şi să beţi sucul de portocale, ar trebui să reduceţi sau să renunţaţi complet la acest obicei. Explicaţia este simplă: fructoza este conţinută în sucul din fructe, iar prin separarea sucului de pulpă de la mai multe portocale extrageţi practic zahărul din toate acele portocale.

Pentru prepararea unui pahar de suc sunt necesare 3-4 portocale, iar fibrele pe care acestea le conţin sunt aruncate, deoarece sunt conţinute de pulpă. Aţi putea să mâncaţi acelaşi număr de portocale în timpul necesar consumului unui pahar de suc? Cel mai probabil nu. Este recomandat să mâncaţi fructul şi să beneficiaţi de fibrele pe care acesta le conţine, oferind organismului o senzaţie de saţietate mai mare.

Nu excludeţi fructele din alimentaţie, consumaţi-le moderat şi bucuraţi-vă de energia pe care acestea o oferă!

Sursă foto: wallpaperup.com

De profesie cat lover, însă în timpul liber încerc să pun punctul pe I. Consider că talentul constă în experiență și determinare. Așa că încerc în fiecare zi să imortalizez o poveste într-o imagine și într-un punct de vedere personal.

Leave Your Comment