Acasă beți sifon, dar în Loft visați la șampanie Moet

Loft

Eu nu știu dacă mai există mentalitatea asta și prin alte părți: să fii rupt sau ruptă de foame, dar în club să ai pretenția să bei șampanie Moet. Cert e că la noi se practică și nu înțeleg de ce.

De ce să vrei să-ți pui o mască pe față, să pari altceva decât ceea ce ești? De ce să pari că trăiești o viață pe care, de fapt, nu o ai? Nu e ca și cum te poți ascunde după deget o veșnicie și nu e ca și cum îți poți asuma la infinit că duci un stil de viață pe care nu îl ai! Și atunci, draga mea, ce faci? Din găina neagră te transformi în găina cu gât golaș?

*Găina neagră este cea mai scumpă găină din lume – asta ca să-mi explic metafora – iar cea cu gât golaș e amărâta aia fără pene, pe care ai văzut-o cu siguranță la bunică-ta.

Să revenim. În nebunia mea de cuvinte, spuneam că nu înțeleg femeile care pretind că au o poziție socială atât de diferită față de realitate. Înțeleg că e simplu să-ți pui pe tine tot ce ai mai bun prin casă și cel mai rezistent ruj, dar apoi? A doua zi după ce ți-ai băut paharul de șampanie fină și te-ai trezit în patul unuia, ce faci? Iei tramvaiul până în Berceni, treci la dietă până sâmbăta următoare (că așa strângi și bani de intrare la club) și apoi o iei de la capăt?

Așa-i românu’! Are, n-are bani de casă, dar își ia Bmveu. Să vadă lumea că-i avut, că are stil, că trăiește bine, că poți să fii invidios. Și nici femeile nu fac excepție. Sau unele dintre ele.

Eu zic așa: că e mai frumos să stai pe canapeaua ta din piele, servind o măslină cumpărată tot din banii tăi.  Și e și mai frumos când lângă tine e el și-ți oferă un pahar de șampanie fină. Și când zic EL, nu ți-l imagina pe ăla de-ți plătește masa la LOFT din banii lui tacsu’ (sau din banii lui dacă e chiar tacsu’). Imaginează-ți unul care să vrea să te vadă pe tine așa cum ești, fără o tonă de tencuială pe față, fără tocuri de 12 cm și fusta de-o palmă.

Hai să-ți mai spun o treabă! Șampania Moet nu e scumpă (poți să verifici aici), deci te vinzi ieftin. Dacă te duci in club ca să vânezi portofele, e trist. Și dacă ai senzația că vreun filantrop de acolo o să te facă nevastă și femeie fericită, poate ar fi mai bine să cobori de pe norișorul tău.

Cu drag,
Cosmina

P.S. Citește și: Diferența dintre o doamnă și-o proastă

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment