A omite – Un fel de minciună albă

A omite – Un fel de minciună albă

Teoretic a omite informații nu înseamnă același lucru cu a minți, dar dacă mă întrebați pe mine, cred că este exact același lucru. Să omiți să spui lucruri care dor sau să minți în legătură cu ele, au același efect negativ asupra celui mințit.

Există persoane care aleg să omită să spună lucruri care ar putea răni pe celălalt din dorința de a proteja sau pur și simplu pentru a-și păstra o imagine bună despre sine. Deci, dacă o persoană omite niște informații, se numește minciună sau adevăr selectiv?

MinciunaDin fericire sau nu, mă număr printre acele persoane care au un detector de minciuni nativ sau poate că oamenii încă nu au învățat cum să mintă. Probabil că minciuna este cel mai jenant mod prin care poți exista. Am învățat că minciuna este dedicată celor care sunt lipsiți de curaj, cât despre cei care omit, cred că nu sunt în stare să câștige altfel oameni de valoare în viața lor.

Nu reușesc să-i înțeleg nici pe cei care vor să construiască o relație de cuplu bazată pe minciuni, în fond minciuna are picioare scurte și mai devreme sau mai târziu adevărul iese la iveală. Și atunci care ar fi scopul să-ți pierzi timpul și să mai faci și pe altcineva să și-l piardă cu tine? Nu accept ideea de a-ți ține cineva sufletul, inima și sentimentele într-o iluzie care mai devreme sau mai târziu se duce pe apa sâmbetei.

Voi, cei care mințiți, vă simțiți bine uitându-vă în oglindă? Sau ajungeți să vă credeți propriile minciuni și vă considerați oameni integri?

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager, fostă Tudosă, actuală Kovács . Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

Leave Your Comment