Episodul 6: Ce am învățat de la oamenii care m-au angajat

Cosmina Tudosă

Am schimbat job-urile aproape ca pe șosete și nu pentru că nu-mi place să muncesc sau pentru că nu sunt statornică, ci mai degrabă pentru că întotdeauna mi-am dorit mai mult.

În 9 ani de muncă, n-am avut timp să mă plictisesc.

Primul interviu: Webhelp

Mi-aduc aminte și acum ziua aceea. După primul an de facultate, mi-am zis că pot face față și cu un job și cu studiile, așa că am început să aplic. Habar n-aveam la ce aplicam și ce presupunea fiecare job, dar o făceam (cred că e un comportament normal de student fără experiență).

După numai 4 zile aveam primul interviu la Webhelp. Trebuia să vorbesc la telefon cu clienții și să le povestesc despre credite. Nu era nici pe departe job-ul ideal, însă am învățat multe. Mi-a oferit încrederea de care aveam nevoie să merg mai departe. Acolo am descoperit că pot vinde orice, că am răbdare, că pot lucra în echipă.
Am rezistat eroic vreo 4 luni până când mi-am pierdut vocea pentru mai bine de o săptămână. Așa că am renunțat.

Primul job care nu era chiar job.

În anul doi de facultate eram deja un soi de tocilară. Știam cum merg lucrurile, cum să fac un proiect, dar mai ales, cum să nu ajung în sesiune sau restanțe.

Și cum colegii mei știau și ei lucrurile astea, au început să-mi ceară ajutorul. Așa că am început să-mi vând cunoștințele. Acela a fost momentul când făceam pentru prima dată bani din cunoștințele mele.

Ei bine, a venit criza și odată cu ea au scăzut și cererile pentru proiecte, așa că m-am angajat din nou.

Jobul nr. 2:

De data asta la Banca Transilvania, în sucursala de la Obor. Se întâmpla undeva prin 2008. Cred că a fost cel mai greu loc de muncă pentru mine și nu neapărat din cauza activității zilnice, cât pentru că mi se părea stresant. Nu-mi plăcea deloc ideea de a fi responsabilă de banii altora, așa că am renunțat și la job-ul ăsta. Să mă trezesc în fiecare zi la 7:00, să-mi pun tocuri și ciorapi negri, chiar și în timpul verii, nu era de mine.

Începusem să-mi fac griji și să-mi pun întrebări. Urma să termin o facultate cu profil economic și toate joburile oferite mi se păreau oribile.

Trecerea:

În “depresia mea de student derutat” butonam telecomanda în gol (pe vremea aia încă nu apăruse fenomenul Facebook, altfel dădeam scroll) și văd o reclamă: Școala de Televiziune și Film.

Ce proastă ești, Cosmino! La actorie n-ai fi dat, economic ți-a trebuit!”. Fix așa m-am gândit. Dar cine spunea că era timpul pierdut?

Așa că m-am apucat de actorie. Nu-mi dau seama ce așteptări aveam sau ce îmi închipuiam că o să realizez, dar am făcut-o timp de un an de zile. Cursurile de actorie și oamenii pe care i-am cunoscut acolo, au fost poate cele mai mișto momente din viața mea.

De la maiestrul Sobi Czech am învățat să nu mai fiu delăsătoare și să nu mai renunț atât de repede la lucrurile care nu-mi ies din prima. Credeți-mă, pentru o fandosită ca mine, era greu spre imposibil să faci tumbe pe trambulină, să lovești cu pumnul sau să te orientezi în spațiu legată la ochi. Asta cu orientarea, nu mi-a ieșit nici până în ziua de azi. Mă pierd și dacă sunt în fața blocului.

De la Domnul Z (Florin Zamfirescu) am învățat să mă uit în urmă și să-mi amintesc ce îmi plăcea să fac cu adevărat. A fost omul care m-a luat de mână și mi-a spus: “Te poți duce pe drumul din stânga, care e drept și ușor de parcurs, dar și plictisitor sau te poți duce pe drumul din dreapta, care e al naibii de greu, lung și complicat, dar care la final te va face fericită“. Complicat să fie!

După un an de actorie, am început să lucrez într-o agenție de casting. Nu era mare scofală, dar intrasem în altă lume. Aveam filmări, cunoșteam oameni cool, programul era flexibil și făceam și ceva bani.

Am făcut asta până am terminat masterul. Apoi, știi cum e. Termini un capitol important din viața ta și evident urmează întrebarea “Eu ce fac acum?”. Și pe lângă asta, te mai sună și ai tăi să te întrebe ce faci, că nu știu care s-a angajat la mulținațională și are salariu mare și și-a luat și casă. Frustare cu polonicu’!

Nu m-am putut adapta la stilul ăsta de viață, aveam nevoie de un program și de un scop. Sau cel puțin, așa credeam.

Job-ul nr. 3:

M-am întors în bancă. De data asta în BCR, back office. Nu mai era același stres din sucursală. Pentru prima dată, aparțineam unui colectiv, începusem să-mi fac prieteni noi și evident, aveam un scop.

Deși eram acolo, n-am uitat că-i promisesem domnului Z că o iau pe drumul complicat.

Sigur, asta nu înseamna că trebuia să fie și riscant. Așa că îmi vine ideea să-mi fac un blog. Fostul om de vânzări din mine îmi spunea să aleg ceva ușor, ca să le pot face în paralel. Așa a apărut Beautytips. Sigur că habar n-aveam ce fac acolo, sigur că scriam deplorabil și orice copil de clasa a cincea mi-ar fi dat lecții și sigur că nu pricepeam o iotă din ceea ce presupunea asta. Dar până la urmă eram femeie, pricepeam eu să scriu despre cum să te dai cu ruj și cu ce să te mai îmbraci.

După primul an, scriam deja mai bine, mai mult și mai repede. Ajunsesem la 5 articole pe zi, deși aveam job full-time.

Începusem să fac bani din asta și începusem să-mi dau seama cum e să tragi pentru propria căruță: vrei să afli mai mult, ca să faci mai bine.

Job-ul nr. 4:

După 2 ani de BCR am luat decizia să renunț. Beautytips creștea, iar eu începeam să primesc telefoane pentru a mă angaja ca om de online. Așa se face că am ajuns la ROL.ro. La vremea aceea, era cel mai mare site din România, deci imaginați-vă ce emoții aveam, dar mai ales câtă neîncredere zăcea în mine!

La Rol.ro mi s-a oferit șansa să intru la toate cursurile și conferințele de digital marketing cu circuit închis. În scurt timp, aveam să duc site-ul cu echipa mea pe primul loc în SATI.

Am stat vreo 2 ani și la ei, apoi am renunțat.

Job-ul numărul 5. Cel mai important, de altfel.

Îl cunoscusem pe Radu Visinoiu, General Manager la Softapps.

După cum îi zice și numele, era o companie plină de programatori, dar care aveau nevoie de cineva care să-i facă vizibili. Mi-am dat și sufletul în firma aceea și nu în sensul negativ. Revenind la Radu Visinoiu, ei bine, el a fost cel de la care am învățat că există și oameni care îți pot oferi toată încrederea lor și e plăcut să știi asta. A fost omul care mi-a plantat ideea că pot munci de drag și ca abia atunci nu se mai numește muncă. A fost omul care m-a învățat că e mai bine să pui preț pe bun simț decât pe cunoștințe.

Așa m-am trezit cu un soft de gestiune în brațe, care mă speria și mă provoca în același timp. A fost momentul când omul care m-a angajat mi-a dat o lecție importantă: orice e posibil dacă vrei. Și am vrut! Știu sigur că n-am vrut să-l dezamăgesc pe omul care și-a pus toată încrederea în mine și știu că asta m-a făcut să mă autodepășesc.

Din păcate, după o perioadă, a plecat din țară și firma s-a închis. A fost singurul job de la care am plecat plângând și nu de nervi, ci pur și simplu, pentru că îmi părea rău.

Job-ul nr. 6:

Așa am ajuns la Multi Media Est, ultimul meu loc de muncă. Am crescut odată cu proiectele de acolo, unde am avut alte două provocări: parenting și comerț.

Pentru Shop Andreea Raicu nu aveam emoții. Aveam deja know-how în ceea ce privea tipurile de campanii  în online și aveam experiența anilor petrecuți în magazinul alor mei. Sunt mândră de proiectul ăsta. A crescut frumos în cei doi ani și jumătate, cât am stat în spatele monitorului.

Nu pot spune același lucru și despre Totul despre Mame. Mi-aduc și acum aminte ziua când alergam prin birou și spuneam că vreau și eu să scriu. Eram singura care nu era mamă, dar aveam avantajul că îmi aminteam de copilăria mea, problemele pe care le consideram probleme și soluțiile adultului de azi. Și a funcționat dacă mă raportez la comentariile celor care m-au citit. De la super-mămicile de acolo am învățat ce înseamnă să fii unit și ce înseamnă să fii trup și suflet pentru copil. De la redactorul-șef (mămică de fetiță) am învățat cum să fii delicată. Femeia asta este exemplul pur de cei 7 ani de acasă și blândețe. De la mămica unui băiețel am învățat ce înseamnă să fii curajoasă și să nu-ți fie teamă de nimic. M-a învățat că atunci când ești mamă, nu ai voie să te lași doborât de nimic. Și sunt norocoasă și recunoscătoare pentru asta.

În 2015, când încă lucram la Multi Media, mi-am făcut firmă. Mi-am omorât ficații și m-am privat de somn timp de un an jumătate, dar a meritat fiecare efort. Mi-a fost frică să-mi asum riscul să mă implic numai în această firmă. Credeam că n-o să știu cum să fac. Mi-a fost teamă să mă duc cu capul înainte (probabil e o treabă feminină aici), dar am făcut-o pe 1 martie, anul acesta.

S-a lăsat cu o criză de bilă pentru că încă sunt prietenă cu panica, dar mi-a trecut repede și pentru mine a fost cea mai bună alegere.

Să ai propriul tău business e cel mai mișto lucru. În fiecare zi cunoști oameni noi, apar proiecte, deci și noi provocări. Sunt liniștită și agitată în același timp. Și asta e bine. Nu știu cum va fi mâine, dar știu că azi e cu liniște.

Nu știu dacă ai avut răbdare să citești până aici, dar am scris despre toate lucrurile astea ca să-ți amintesc să ai încredere în tine și să nu te mai sperie faptul că nu-ți găsești locul. Caută-l până când simți liniște. Până când simți că acolo ți-e locul. Indiferent ce presupune asta. Indiferent ce vor spune alții, pentru că nimeni nu știe ce e mai bine pentru tine! Dă-ți voie să greșești și nu te critica pentru asta. E singurul mod de a evolua.

Cu drag,
Cosmina

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager. Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!