“E bine sau nu să faci un copil?”, spune Andreea Raicu

Andreea Raicu copii

Foto: Andreea Raicu

Am citit articolul “E bine sau nu să faci un copil”, scris de Andreea ieri. M-am minunat. Nu de cuvintele ei, ci de comentariile primite.

Am scris timp de doi ani despre copii pentru mămici. Mi-am luat capace că nu am dreptul să vorbesc pentru că nu sunt încă mamă și nu știu cum e. Așa e! Nu știu cum e să fii mamă, dar știu cum e să fii copil.

Știi când ai dreptul să faci un copil?

Se vorbește foarte des despre “trebuie să faci un copil”, dar nimeni nu întreabă dacă “meriți să ai un copil”. Trebuie pentru că așa spun sau așa au făcut alții, trebuie pentru că e bine să ne înmulțim, trebuie pentru că avem nevoie de forță de muncă și Dumnezeu mai știe ce alte motive, atât, dar atât de EGOISTE! Dar dacă am schimba puțin unghiul și am încerca să vedem lucrurile altfel? Dacă ne-am întreba fiecare “Ce pot să-i ofer eu copilului din momentul în care se naște”? Sau dacă ne-am întreba “Dacă aleg să am un copil, ce i-ar lipsi? Cum l-ar afecta pe termen scurt și lung ceea ce nu pot să-i ofer?”.

Dacă am fi toți mai atenți la comportamentul nostru, dacă am fi toți mai conștienți cât de dureroase pot fi cele mai banale lucruri, n-am mai fi atât de defecți cu toții.

Ai dreptul să faci sau să ai un copil atunci când, în sfârșit, ești mândră de tine.

Când ai ajuns să te cunoști suficient de bine, când în sfârșit ai sufletul liniștit și ești conștientă că puiul ăla de om depinde în totalitate numai și numai de tine. Și asta nu se rezumă numai la bani, mâncare și educație. Ca să poți crește un viitor adult sănătos fizic și emoțional, e bine să înveți tu cum să fii o femeie mai spirituală. E bine să înțelegi că un copil are nevoie și de mamă și de tată. E bine să înțelegi că viitorul tău copil are dreptul la un tată prezent.

Pe mulți dintre bărbații voștri îi văd pe Tinder, pitiți prin cele mai pustii cafenele sau cu ochii după o bucată de carne. Dar voi nu puteți vedea asta pentru că fericirea voastră se învârte în jurul copilului sau în jurul ideii de relație perfectă. Mă întreb ce-o să faceți când o să plece copilul de lângă voi și, în sfârșit, veți avea ochi să vedeți ce vă mai face bărbatul? Asra dacă nu cumva o să vă plece bărbatul definitiv înainte să vă dați seama ce v-a lovit. Unde va mai fi fericirea voastră? Și mă mai întreb cât de stabil emoțional va mai fi copilul vostru, chiar și adult fiind, când tot ce credea solid e doar o fărâmă de nisip în vânt?

Există 3 căi de a avea un copil:

1. Când ai întâlnit bărbatul care își dorește și își asumă rolul de tată cu adevărat. 

Și ei simt presiunea socială. Și lor li se spune de acasă că e cazul să se însoare și să se așeze la casa lor, dar câți dintre ei ajung să fie lângă o femeie pentru care și-ar da și sufletul și viceversa? În goana noastră după bani, sex și superficialitate, uităm ce înseamnă dragostea (asta dacă am știut vreodată). E important să ai un partener care să te iubească. Știi de ce? Nu pentru că există riscul să ajungi singur la 50 de ani, că fericirea ta nu depinde de un om, ci pentru că dacă omul ăla cu care tu alegi să faci un copil, nu te iubește și nu te respectă, singurul care va avea de suferit, va fi copilul. Nu voi, ci copilul. Astfel de bărbați sunt din ce în ce mai rari și nu pentru că suntem noi pretențioase, ci pentru că mamele lor au greșit. Mulți dintre bărbații și femeile adulte de azi sunt copii făcuți din greșeală, crescuți într-un mediu nu tocmai sănătos. Să ne amintim decretul tovarășului? Când nu exista informație, metode de contracepție și surse de informare? Oare generația de azi nu vine din acel decret? Oare generația de azi nu e cea care știe că n-ar fi trebuit să se nască și poate că părinții lor, n-ar fi suferit atât de mult dacă tovarășu’ n-ar fi interzis avortul? Se numește vinovăție, sentiment care pălește în fața recunoștinței că ai primit dreptul la viață. Generația de azi încă n-a învățat să-și pună întrebările potrivite, că de răspunsuri e clar că nu se mai pune problema.

2. Când devii o femeie asumată, responsabilă și capabilă să iubească necondiționat.

Și ca să reușești să faci asta de una singură, este nevoie să cauți răspunsuri și să te cunoști. Fie în India, fie când stai cu capul pe pernă, în pod, sub pod, unde vreți voi. Cine spune că e cel mai frumos lucru să fii tu aia care-și rupe fundu’-n două născând propriul copil? Voi, cele care comentați cu răutate la câteva cuvinte scrise de o femeie care n-a avut șansa voastră de a-și găsi un bărbat capabil și iubitor? Mă întreb ce fel de mame sunteți voi, cele care, parcă se bucură de suferința altuia? Mă gândesc dacă voi, cele care o ironizați, vă întrebați oare, cum ar fi ca propriul vostru copil să ajungă în aceeași situație? Vedeți voi, nu sunt eu mamă încă, dar mama mea m-a învățat ce înseamnă să iubești necondiționat și vă asigur că femeia asta nu mă arată cu degetul că încă nu am un copil. Nu mă arată cu degetul nicicând pentru că am învățat să fim prezente una pentru alta, oricând, în orice situație. Mă mai întreb, voi astea, care v-ați simțit satisfăcute comentând cu atâta răutate, oare n-ați suferit niciodată din cauza părinților voștri? Oricât de puțin? Sau din cauza partenerului sau a oamenilor, în general? Cum ar fi ca atunci când suferiți să vi se spună că sunteți “prețioase” și că habar n-aveți ce înseamnă să te dăruiești cu totul copilului?

Când, în sfârșit, devii o femeie matură emoțional, poți alege să crești un copil singură. Fie al tău, fie adoptat. Dar ca să faci asta, chiar ai nevoie de răspunsuri, măcar pe cele mai importante, că pe toate n-o să le ai nici măcar când îți dai duhul. 

Sunt copil și-mi pare rău că mama s-a dăruit cu totul mie. Aș fi vrut s-o văd mai fericită. Așa că nu mai spuneți voi că ăsta este cel mai frumos lucru pe care îl puteți face pentru copilul vostru, că nu e. Cel mai frumos lucru pentru copilul vostru (fie el și adoptat) este fericirea. Tu să-ți vezi copilul fericit și sănătos și el să vadă același lucru în tine. Altfel, unul dintre voi, suferă. Și atunci, unde mai e altruismul de care vă place să vorbiți prin comentarii?

3. Când îl faci din greșeală

Aici e buba. Pe vremea comunismului am înțeles. Astea erau condițiile. Dar să mai faci acum un copil dintr-un accident, e stupid. Pentru asta există prezervative și atâtea surse de informație. Dacă alegi să-l faci într-o astfel de situație și nu ești încă o femeie matură, mai devreme sau mai târziu, vei suferi și tu și copilul. Tu pentru că îți vei da seama că a trecut timpul pe lângă tine, copilul pentru că se va simți vinovat.

Mă uit la comentariile voastre și mi-e frică să am copii. Mi-e teamă ca nu cumva copilul meu să-i întâlnească pe ai voștri. Mi-e teamă că vă creșteți copiii după principii greșite, iar al meu va trebui să-i confrunte pe ai voștri.

Ești mamă cu adevărat când o să dovedești compasiune și iubire necondiționată. Nu doar pentru copilul tău, ci și pentru tine și pentru cei din jurul tău. Până atunci, mie îmi miroase a suferință învelită într-o imagine frumos colorată. Mă întreb, oare mamele alea care nu au avut nimic de comentat sau care au ales să nu judece, alea sunt mai puțin mame? Tind să cred că nu.

Mai jos, las câteva comentarii care m-au determinat să scriu aceste cuvinte. Le găsiți și aici.

“Ai scris o prostie de articol care demonstreaza doar frustrarea ta sufleteasca! Copii vin si atunci knd te astepti mai putin, important e sa ti.i doresti si da, ei dau alt sens acestei vieti, vezi lumea cu alti ochi datorita lor! Dar nu vei intelege decat atunci knd vei avea! Cel care ti.a spus ca nu ar mai dori copii daca ar intoarce timpul e un egoist, un frustrat, care intr.adevar a facut copilul pentru a fi.in rand cu.lumea!” – Dacă vin când te aștepți mai puțin, înseamnă că apar din greșeală?

” “Noroc” ca parintii nostri nu au gandit la fel, nu?!…
Cati oameni de succes cunoasteti (din toate domeniile: literatura, arta, sport, medicina…), care provin din familii sarace sau care au trait in timpuri mult mai grele? Ramane o decizie personala.” – Succesul, draga mea, vine fie din dramă, fie dintr-o educație sănătoasă. Realitatea arată că drama este principala cauză a succesului. Uită-te la Oprah, la Madonna, la Steve Jobs. Câți dintre acești oameni despre care spui sunt/au fost fericiți? Cine se bucură de drama lui Eminescu? Tu! El doar și-a așternut dramele pe hârtie, ca să avem noi ce învăța.

Empatia noastră s-a dus pe câmpii. Ca nisipu’ în vânt, cum spuneam. Fericirea unei femei nu depinde de un copil, din contră. Trebuie să învețe și să descopere fericirea ca să-și poate face copilul fericit. Pentru mine, Andreea, în momentul ăsta, este o femeie curajoasă. Iar pentru voi, cele care ați reacționat atât de agresiv, nu pot decât să vă doresc liniște în suflet și minte lucidă.

Gânduri bune!
Cosmina

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager. Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!

  • gabriela gabriela

    Copiilor nostrii le suntem datori cu fericire…iar daca tu nu ai sau nici macar nu te cunosti bine, ce poti oferi?

    • Mihaela Radu

      Tocmai asta e, ceea ce nu ne impiedica, in prostia noastra, sa aducem pe lume fiinte inocente care se vor chinui intr-o lume de tot kktul, pretextind o notiune abstracta: fericirea. Si de ce voi astea care puiti credeti ca detineti adevarul suprem comparativ cu cele care nu au copii?