“Cutia asta de conservă de pește e expirată de o lună!” “- De ce n-ați venit s-o cumpărați de luna trecută?”

Cosmina Tudosa

Mă întreb mai tot timpul: “Oare cum e copilăria copiilor de azi”? Oare tabletele și calculatorul le aduc la fel de multă alinare și bucurie, cum ne aduceau nouă Stela și Arșinel? Oare au la fel de multă bucurie când stau în fața unui monitor și așteaptă validarea unor selfie-uri?

Nici nu contează. Azi nu e despre ei. Azi e despre noi. Și despre ea.

Dacă aș da timpul înapoi, îmi văd copilăria între patru pereți reci, iar singurele jocuri pe care le aveam erau cârpele. Cârpele din casă pe care le transformam în păpuși și cutia aceea cu imagini alb-negru, care din când în când mai avea nevoie de câte o palmă pentru a funcționa.

Cutia aceea a fost realitatea mea o bună perioadă. Când păpușile din cârpe nu-mi mai captau atenția, aprindeam televizorul și o vedeam pe ea. Cea mai frumoasă femeie din lume, cu cel mai frumos zâmbet.

Nu e grozavă, nu-mi stă ea nici așa de bine, dar o port. Nu știu ce are rochia asta, dar de câte ori o pun pe mine, parcă sunt alta. Mi se dă mai multă atenție, îmi poartă și noroc. Nu e cusută la casa de mode, dar de câte ori o îmbrac, nu am probleme. E o rochie minune.

Așa suna monologul ei. Era femeia care avea să-mi dea prima lecție de feminitate. Aia pe care mama nu mi-o putea da și nu pentru că n-ar fi vrut, ci pentru că n-ar fi știut. Era momentul când mă uitam să văd cu ce sunt îmbrăcată. Mă uitam la soră-mea și realizam că noi n-aveam rochii. Și eu și ea arătam ca doi băieței: cu părul scurt și cu un fel de pantaloni din raiat.

Pentru prima data aveam să mă gândesc că pot avea mai mult noroc cu o rochie, iar eu n-aveam rochie! Așa mi-a luat mama singura rochie de care îmi amintesc. Era albă, croșetată și cu o croială pe care o vedeam numai la păpuși.

Mi-aduc aminte cum m-am simțit când am coborât pentru prima dată scările din blocul comunist, de unde locuiam. Eram mândră! Era prima zi când am strâns toți copiii din jurul blocului și ne-am jucat până țipau părinții pe la geamuri. Aveam și eu rochia mea norocoasă! Îmi făceam prieteni noi.

Cumva, așa am învățat că e bine să ai încredere în tine și dacă îți dorești un lucru, îl poți obține.

Am o rochie mini grozavă. Înainte, când urcam dimineața în tramvai, toți călătorii mă sorbeau din ochi. E adevărat că ei mă sorbeau dinăuntru și eu îi sorbeam de pe scară. Cine mai îmbracă mini? Cu rochia asta care nu e nici mini, nici midi, nici maxi, e minune, nu am probleme. Pot să mă urc în tramvai la orice oră, că toată lumea îmi oferă loc, și taxatorul.

Așa am învățat că e bine să fii echilibrată. “Nici mini, nici midi, nici maxi” înseamnă, pe scurt, decență. Și când o femeie are decență, chiar și taxatorul o respectă!

Nici la alimentară n-am mai mult succes fără ea. Odată am fost cu o altă rochie și i-am spus vânzătorului. “- Cutia asta de conservă de pește e expirată de o lună!” “- De ce n-ați venit s-o cumpărați de luna trecută?” Acuma, m-am dus cu minunea și am cerut o cutie de ceară de parchet. Știți ce mi-a șoptit la ureche? “Nu cumpărați, că nu e proaspătă.

Când ești încrezătoare și decentă, atragi mai multă atenție. Omul, la baza lui, nu e rău. Empatizează. Și cât de nebun ai fi să vrei să-i faci rău unei femei decente, dar încrezătoare? Nu prea îți vine.

Nici în costum de baie nu am mai mult success. Lunile trecute m-am plimbat cu barca, cu Costică și m-a pus pe mine să vâslesc, să-mi întăresc bicepșii. Luna asta ne-am plimbat iar cu barca ,da am îmbrăcat minunea și-a vâslit Costică până i s-au umflat mâinile. Ba a mai și tipat la un copil care înota lânga noi cu colacul. “Mai încet huligane, că faci valuri!

Să nu crezi că mai multă piele înseamnă mai mult noroc. Revenea la echilibru. Așa înțelegeam că o rochie decentă aduce mai mult noroc decât o piele expusă. Doamne, ce femeie frumoasă era!

Dar omul care m-a vazut în cele mai multe toalete elegante, e tot portarul. Veneam cu butelia de la aragaz într-o mână, cu plasa cu sifoane în aialaltă și cu cheia de la ușă-n dinți și el mă învăța cum să deschid ușa cu piciorul. Azi am venit numai cu o pungă de pufuleți, portarul lor mi-a luat punga și mi-a dus-o până la lift.

Ce mesaj subtil! Partea asta am înțeles-o târziu, dar am înțeles-o până la urmă. Feminitatea. Nu uita să rămâi femeie, iar femeia este o ființă care are nevoie să fie iubită, respectată și protejată.

Mi-aduc aminte ce-mi spunea tataie de fiecare dată când mă speriam noaptea. Mă lua de mână, mă scotea afară și îndrepta tot timpul degetul spre cer. Era plin de stele, unele mai mici, altele mai mari, unele mai strălucitoare, altele mai palide.
Cu degetul spre cer, îmi arăta că n-am motive de frică. Îmi spunea că îngerii noștri nu dorm niciodată, că ziua sunt întotdeauna lângă noi, iar seara strălucesc pe cer și ne veghează somnul. Îngerii noștri erau stelele.

Vezi tu, suntem norocoși că am avut o Stela Popescu printre noi. Pentru mine și pentru alții, ființa asta a fost un înger.

 

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager. Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!