Bărbatul acela după care oftezi

barbat

Știi genul acela de bărbat mișto, cu poze de profil parcă luate de pe Tumblr, care petrece de marți până duminică? Bărbatul acela stilat, cu barba de vreo două zile, prezent la toate evenimentele mondene, înconjurat de foarte mulți oameni? Oftezi, așa-i? Cine nu și l-ar dori pe domnul intangibil? Dar știi de ce e intangibil? Nu pentru că are prea multe persoane în jurul lui și tu ai fi nimeni, ci pentru că e cel mai singur om de pe pământ. Paradoxal, acesta este adevărul.

Înconjurat de atâtea femei și oameni de societate, dar atât de singur! Ei, genul ăla de bărbat să-l eviți. Să-l eviți, nu pentru că e un om rău, ci pentru că n-a învățat cum să facă alegerile corecte sau cum să recunoască lucrurile cu esență din viața lui.

Bărbatul acela după care tu oftezi când o arzi pe la Loft, își pune capul pe pernă seara târziu și se simte mizerabil pentru că e singur. Din fericire, nu doarme mult și o ia a doua zi de la capăt. Același flirt cretin cu alta, o masă în oraș cu mâncare nesănătoasă și nelipsitul ritual de îngrijire pentru un party sofisticat. Acesta este programul bărbatului despre care vă vorbesc.

Și e trist. E trist că bărbații ăștia care par atât de mișto, nu sunt deloc ceea ce vor să pară! Sigur că va veni și ziua aceea când se vor termina și petrecerile și flirturile (asta dacă nu e vreun milionar și o să aibă acces la puștoaice). Ei, și în ziua aceea o să-i pară rău. Având mai mult timp, o să stea pe colțul patului și o să se gândească la câte lucruri a pierdut din cauza superficialității.

O să-și dea seama că nu are nimic, deși credea că are totul.

Prietenii lor nu sunt prieteni. Sunt cel mult parteneri de distracție, dar bărbații ăștia după care oftezi tu, știu lucrul ăsta și nu-i deranjează. Nu-i deranjează că nu au pe cineva pe care să-i sune seara să le ceară un sfat. Știi de ce? Pentru că ei nu trăiesc cu emoție. Și când nu ai emoție, nu ai nevoie de sfaturi. Pentru business există gândirea rațională, iar tipii ăștia o au din plin.

Pe bărbatul acesta să-l eviți! E fără sare și piper, deși ai fi tentată să crezi că e vreo mâncărică mexicană! Nu e.

P.S. Ai putea citi și La iubita prietenului tău nu te dai, decât dacă ești prost!

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager. Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!