Articolul de 1 milion de afișări cu care am dat rateu

Cosmina Tudosa

Cumva, azi mi-am amintit de articolul “Diferența dintre un domn și un prost”. L-am scris în 2014 și am obținut un milion de afișări cu numai câteva cuvinte pline de “frustrări” (și vorbesc despre frustrările mele). Rezultatele din punct de vedere “performanță profesională” erau mai mult decât satisfăcătoare, însă nu sunt mândră de textul ăsta. N-am fost niciodată. Satisfacția pe care mi-am oferit-o a pălit odată cu dezamăgirea că sunt atâția oameni de acord cu mine.

Și știi ce mai e trist dincolo de asta?

Că o mucoasă ca mine, fără nicio experiență (sau cel puțin la vremea aceea n-aveam) este citită de 1 milion de persoane. Și n-aș fi ajuns la cifrele astea dacă articolul nu era distribuit frenetic. Mă gândesc că newsfeedul fiecăruia e o treabă intimă și nu vrei să împărtășești decât lucruri în care tu chiar crezi și vrei să știe toți prietenii ăia ai tăi. Și acum sunt sinceră cu voi și vă întreb: “Cum se poate ca un milion de oameni din România să dea share unui articol care împarte bărbații în două?” Sunt cuvintele mele, recunosc. Că am fost și mândră de el? Recunosc și asta. Dar azi, nu. L-am recitit și mi-am pus mâinile în cap.

Să mă întorc la povestea adevărată din spatele acestui articol.

Pe la 26 de ani eram într-o relație pe cale să se încheie. Domnul cu pricina făcea greșeli. Majore. De neiertat! 🙂 Cumva își dădea seama de ceea ce făcea greșit și așa cum procedează toți bărbații cu capul pe umeri, îmi aducea flori de fiecare dată când o dădea-n gard. Așa că… moldoveanca din mine a spus: “Știi ceva? Dacă erai un domn știai când să-mi aduci flori, numai prostul o face când greșește”. Acesta a fost finalul.

Ce face puștoaica de 26 de ani, care n-a învățat încă să-și identifice și să-și gestioneze emoțiile?

Scrie. Și pentru că e la vârsta aia când parcă nici n-ar suferi după o despărțire, dar parcă nici nu e pregătită să-și păstreze capul limpede și sângele rece, adoptă atitudinea de femeie “semi-înțeleaptă”. Eu eram. Îmi pare rău. 

“Unul are clasă, celălalt trebuie să se mai nască de câteva ori.”

Prostii. Asta credeam la 26 de ani, însă acum faptele arată diferit (între timp am mai văzut lumea). Realitatea mi-a scos în cale “domni cu clasă” cu un caracter mai urât decât orice groapă de gunoi și oameni cu mai puțină clasă, dar cu un respect pe care nicio armată de “domni” nu ți l-ar putea oferi. Îmi pare rău pentru diferențierea asta. Să nu credeți în ea. Duce numai la superficialitate și aia nu e bună.

“Un domn are stil, vorbește corect gramatical, nu împrăștie o dâră de parfum în urma lui, știe să asculte, iar singura lui bijuterie este ceasul. Un prost este bădăran (și mă tem de un pleonasm), vorbește mult și prost, se laudă când nu e cazul, își toarnă sticla de colonie ieftină să simtă și vecina de la colț că folosește parfum bărbătesc și în niciun caz nu știe să asculte pentru că el este buricul pământului.”

Probabil voiam să spun că e de apreciat un bărbat simplu și discret decât unul care își dorește să atragă atenția cu orice preț. Dar vedeți voi, aveam 26 de ani și tocmai încheiam o relație. Și mi se părea cool să fac o introspecție publică despre ce credeam eu că îmi doresc și ce nu. Îmi cer scuze și pentru asta. 

“Un domn nu caută perfecțiunea din reviste, ci o femeie care știe să iubească, o femeie care își acceptă defectele și slăbiciunile, frumoasă și în niciun caz vulgară, elegantă și nu în ultimul rând puternică. Un domn știe că o femeie poate fi partenerul pe care se poate baza o viață întreagă. Dar prostul? Un prost vrea un pachet după standardele impuse de cancanuri, de preferat nu foarte inteligentă pentru că are nevoie să se simtă „bărbat” în fața ei. Un prost își dorește o femeie-trofeu pe care să și-o dorească și alții ca el, dar pe care să nu o mai aibă nimeni.”
Acum că aveți portretul meu conturat, imaginați-vă care era următoarea mea armă “Spune-i prostului ce-a pierdut!”. Însă fără să-mi dau seama, am încurajat 1 milion de bărbați și/sau femei să-și găsească femei puternice și elegante. Ori… fiecare are dreptul să aleagă ce vrea. Dar vedeți voi, n-aveam profilul psihologic potrivit pentru a da sfaturi. Îmi cer scuze pentru asta.

“Un domn nu se ascunde în spatele cuvintelor, el acționează. Un prost vorbește încontinuu și nu face mare lucru.”
Nu aflasem atunci că fiecare dintre noi are un limbaj de iubire diferit. Erau nevoile mele, nu ale voastre. Există oameni care au nevoie de cuvinte și există oameni care au nevoie de fapte. Îmi cer scuze și pentru asta.

Morala de azi (pe care am conștientizat-o și eu): E clar că problema mea de la 26 de ani a fost una în care s-au regăsit și alții, de aici și cifrele, însă e bine să vă cerneți informația. Și o spun în calitate de blogger și de femeie nebună care a scos cuvintele alea. Informați-vă despre persoana care scrie și pe care alegeți să o credeți. Majoritatea bloggerilor, inclusiv eu, comunicăm prin Facebook. Urmăriți-ne și viața puțin, apoi cântăriți dacă activitățile noastre ne recomandă sau nu pentru a da sfaturi sau mai rău, pentru a judeca.

În momentul ăsta realizez cu adevărat cât de important este ceea ce scriu. Și abia acum realizez ce impact pot avea câteva cuvinte. Probabil că sună stupid, însă am realizat că ,până nu demult, am scris pentru mine și nu pentru voi. Îmi cer scuze pentru asta. Probabil că se numește iresponsabilitate pe care acum o pun pe seama imaturității.

Cum spuneam. Am dormit, dar m-am trezit! Sau deh… o fi criza de la 30 de ani.

Să-mi fie cu iertare! 
Cosmina

Cosmina Tudosă

Blogger, SEO Specialist, Online Marketing Manager. Sunt om de online încă din 2011 și de atunci nu mai știu ce înseamnă să muncești! Pentru că munca mea înseamnă pasiune, iar voi sunteți sursa mea de inspirație în fiecare zi!